Ploaia

Sunt o persoană contradictorie, dar destul de previzibilă pentru cei care mă cunosc bine. Oricât de previzibilă aș fi, tot îmi mai surprind prietenii uneori, dar un lucru nu se schimbă – adorația mea pentru ploaie.Azi am avut o zi bună. De mult timp n-am mai avut ocazia să urc într-un pom, însă azi am urcat să-mi culeg cireșe și da, am mâncat cireșe direct din pom, că deh, n-aveam cum să le spăl, n-aveam niciun robinet de apă printre crengile pomului. Nu, n-am contactat niciun virus, sunt foarte bine, deși am cam avut parte și de ceva vânt puternic cât am fost cățărată.
Cea mai bună parte a zilei a fost totuși ploaia din această seară. Da, m-am echipat  frumos cu blugi, geacă rezistentă la apă și adidași, apoi am mers aproape o oră prin oraș în timp ce ploua torențial. N-am plecat chiar să mă plimb, ci să îndeplinesc o promisiune, dar aveam un zâmbet tâmp în timp ce mergeam prin ploaie. Vedeam ploaia, miroseam ploaia, o auzeam și o simțeam. În timp ce oamenii alergau să se adăpostească de ploaie, eu mergeam la pas vioi, cu un zâmbet tâmp pe față și mă bucuram de ploaie, de plimbarea mea, de priveliște și mirosul unic al ploii.
Da, unii oameni joacă șah, baschet, merg la pescuit pentru a se relaxa. Eu prefer oricând o plimbare prin ploaie, care îmi încarcă bateriile și mă înveselește. Nu, ploaia nu mi-a provocat niciodată vreo pneumonie sau măcar vreo banală răceală, deci n-am niciun motiv pentru care să mă lipsesc de plimbările mele prin ploaie. Știu, unii vor crede să sunt o nebună sau nesăbuită, poate chiar inconștientă, din cauza obsesiei mele pentru ploaie, categoric vecinii mei vor discuta pe tema asta măcar vreo câteva zile, însă cei care adoră ploaia ca și mine, cu siguranță, mă înțeleg.

Advertisements

2 thoughts on “Ploaia

  1. Deci nu sunt singura care ADOR ploaia, ma simt foarte bine cand ploua si eu ma ghemuiesc intr-un colt si citesc o carte

  2. M-aș fi ghemuit și eu cu o carte, dar, ajunsă acasă, am avut treabă ore întregi, deci a trebuit să las ideea pe altădată. Eu sunt mulțumită chiar și doar cu plimbarea 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s