A început şcoala :)


Am un nepoţel de aproape 6 ani care a fost deja 3 zile la clasa pregătitoare. E foarte bucuros că învaţă lucruri noi şi mi-a spus că are cursuri de 30 minute şi pauze de 15 minute. Nu la fel de veseli au fost şi fratele meu şi cumata mea când învăţătoarea copilului le-a dat lista cu 7 manuale care le va folosi Alexandru (nepotul meu) ca să înveţe pe parcursul acestui an care urmează.

Primul lucru care l-am făcut când am văzut lista a fost să verific dacă se găsesc pe librăria online cea mai diversificată, cu preţurile cele mai bune şi cu livrare într-o singură zi. Da, mă refer la Libris.ro şi sunt sigură că cele câteva avantaje pe care le-am scris eu le-au observat mulţi alţii. Să revin la ce povesteam: spre surpriza mea am găsit acolo manualele pentru nepotul meu la preţuri reduse cu 20% şi imediat mi-am sfătuit fratele şi cumnata să-şi comande de acolo manualele necesare.

Din aceleaşi motive  scriu aici acelaşi sfat şi pentru alţii care mai aveţi nevoie de manuale la preţuri bune pentru noul an şcolar. Cei interesaţi, daţi clik pe bannerul de mai sus din această postare.

Acum că deja au comandat manualele, deja le aşteaptă cu nerăbdare. Recunosc, cred că voi da şi eu  o fugă până la ei să arunc un ochi atent în aceste manuale pentru clasa pregătitoare, căci mă roade curiozitatea în legătură cu ce va învăţa nepotul meu simpatic, isteţ,  răsfăţat şi poznaş 🙂 Nu mă credeţi că e aşa nepotul meu? Vă las aici o poză cu el să vedeţi ce privire năzdrăvană are.

Advertisements

One thought on “A început şcoala :)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s