Umbra nopţii

Titlu românesc:  Umbra nopţii

Titlu original :  Nightshade

Autor:  Andrea Cremer

Editura: Litera

Nr. pagini: 400

Link  comandă:   libris.ro

 

 

 

Rezumat:

Calla tor încalcă una din regulile după care trăieşte, salvându-l pe băiatul necunoscut, Shay Doran.

Cine este Shay Doran? El este cel care aduce iubirea în viaţa Callei, cel care o convinge să mai încalce alte câteva reguli importante, cel care îi arată acestei fete alpha că lupii Gardieni sunt de fapt sclavii Păzitorilor şi că nimic nu e ceea ce pare a fi. Într-una din zile el o convinge pe Calla să intre în peştera Haldis pentru a afla ce păzesc Gardienii cu atâta străşnicie şi ce ascund Păzitorii de ei, însă aici vor fi nevoiţi să lupte cu cu păianjen uriaş, înfrângerea nefiind o opţiune atunci când miza este viaţa lor. La puţin timp Ren şi Calla au programată ceremonia lor de unire, unde află că vor trebui să-l omoare pe Shay, însă Calla nu poate accepra aşa ceva şi decide să fugă departe cu Shay.

Ce va face Calla pentru a se vindeca după muşcătura păianjenului? Ce va face Ren când va primi ordinul de a o ucide pe Calla? Care este importanţa lui Shay pentru Păzitori şi Căutători şi de ce apare în profeţiile scrise cu mult timp în urmă? În realitate oare chiar sunt Păzitorii băieţii buni şi Căutătorii băieţii răi sau Gardienii sunt prinşi într-un conflict vechi şi fără sens dintre Păzitori şi Căutători? Ar putea oare fi Căutătorii băieţii buni, iar Păzitorii cei răi?

Citatul meu preferat:

“Vindecarea este sacră pentru gardieni. N-avem voie să vindecăm pe cineva care nu e Gardian. Ceea ce am făcut eu … când ţi-am salvat viaţa a fost o încălcare a legilor noastre. O încălcare care m-ar costa viaţa dacă cei din lumea mea ar afla.”

Aş reciti cartea?

Probabil că da, cândva peste câţiv ani. Mi s-a părut interesantă, recunosc, suficient cât să citesc şi următoarele 2 volume când vor apărea şi la noi în România.

Advertisements

3 thoughts on “Umbra nopţii

  1. mi-a placut mult carte, mai mult decat ma asteptam….dar din pacate continuarea, blestemul lupilor, pe care ma asteptam sa o plac si mai mult si ama steptat cu nerabdare sa apara, mi s-a parut mult mai slaba…as fi dorit sa incerce sa lase primul volum, sa-i schimbe finalul si sa nu mai strice totul cu volumul urmator.

  2. Mi-am cumparat-o acum cateva zile si urmeaza sa o citesc…Dupa recenzia ta,mi se pare destul de buna.

  3. Mi se pare o carte foarte interesanta!Sper sa strang bani sa o cumpar!!!
    Oricum,recenzia e foarte buna!!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s