Trăiri

Titlu românesc: Trăiri

Titlu original: Trăiri

Autor: Dana Claudia Protesu

Editura: Alutus

Pagini: 160

 

 

 

 

 

Cu venirea iernii şi a lunii Decembrie (luna cadourilor, după cum spun unii) mi-am amintit o poezie care mie îmi place foarte mult, poezie scrisă de Dana Claudia Protesu. Am citit câteva poezii de-ale sale – printre care şi Decembrie – înainte de a fi publicate şi m-au impresionat foarte mult. Pentru că mi-au plăcut atât de mult, mi-am cumpărat şi volumul de poezii chiar în ziua în care l-a publicat şi din când în când îl mai recitesc – de obicei atunci când mă aflu în situaţii descrise de ea în volumul său de poezii, situaţii care îmi aduc în minte versurile compuse de ea.

Recomand cu căldură acest volum de poezii celor pasionaţi de cărţi şi de versuri. Fiecare dintre noi ne regăsim în versurile acestei autoare şi fiecare dintre cei care le-am citit, am rămas plăcut impresionaţi. Vă las aici poezia Decembrie (preferata mea) să o citiţi şi voi, ca să înţelegeţi ce vreau să spun atunci când afirm că îmi place foarte mult volumul de poezii “Trăiri”

             Decembrie

Priveşte cum ninge-n decembrie,

Priveşte căci mie nu-mi pasă

Când liniştea serii se-aşterne

Timidă acum peste casă.

Nu-mi pasă de mine, de tine,

De frigul ce azi mă-nconjoară,

Mi-e rău de-atâta mult bine,

Şi viaţa începe să doară.

Trimite-mi sărutul de moarte,

Prin gerul năpraznic de-afară

Şi-un semn rătăcit dintr-o carte,

Veni-va la mine diseară.

Dansează şi mintea-n zăpadă,

Priveliştea e absolută

Şi-n colţul zănatic de stradă

Decembrie acum mă sărută.

Sărutul nu-i unul de gheaţă,

Mă strânge la piept şi mi-e bine,

De-acum începând pentr-o viaţă

Decembrie va ninge cu mine.

Advertisements

3 thoughts on “Trăiri

  1. Tu intotdeauna ai fost fascinata de poezie, dar vad ca volumul acesta de poezii te-a captivat, nu gluma. Ia sa mi-l dai si mie in Ianuarie sa arunc un ochi, ca imi place poezia pe care ai postat-o aici 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s