Amurg

Titlu românesc: Amurg

Titlu original: Twilight

Autor:Stephenie Meyer

Editura: Rao

Nr. pagini: 379

Linkuri comandă:  Libris

 

 


Bella Swan se mută în oraşul Forks la tatăl ei Charlie, unde se împrieteneşte cu Jacob. La liceu întâlneşte fraţii Cullen şi este atrasă de Edward Cullen. După ce Edward îi salvează viaţa, mişcându-se mult prea rapid, Bella realizează că e ceva în neregulă cu el şi, după câteva cercetări, află că acesta este vampir, iar Jacob vârcolac. După ce cunoaşte mai bine familia Cullen, este invitată la un meci de baseball, unde apare un alt grup de vampiri. Jasper şi Alice o duc departe de oraş pentru siguranţa ei, până aveau să scape de James, unul din cei 3 vampiri noi, care se hotărâse să o vâneze. James îi întinde o capcană Bellei, Edward apare la timp ca să o salveze, însă totuşi aceasta se alege cu răni grave. Cu piciorul în ghips, Bella merge la banchet la şcoală alături de Edward, lucru care îl întristează pe Jacob, deoarece îî place foarte mult fata.

Advertisements

8 thoughts on “Amurg

  1. Am citit si eu cartea pe la inceputul verii. Nu e cine stie ce. Adica, e superba, intradevar, dar mi se pare ca are prea putina actiune pentru gustul meu. Este, insa, frumoasa in felul ei. E cumva…unica.

  2. Într-adevăr, şi pe mine m-au fascinat mult mai mult alte serii. Mi-a plăcut seria Amurg, însă n-aş reciti-o cum e cazul cu alte serii mai captivante

  3. Asta a fost prima carte cu vampiri pe care am citit-o. Când mi-a recomandat-o cineva, am luat-o mai cu jumătate de inimă să o citesc, convinsă că nu avea să-mi placă. De atunci se pare că tot citesc cărți cu vampiri, vârcolaci, fantome și altele asemenea 🙂

  4. am citit si eu cartea asta mai mult de curiozitate si din cate am citit am vazut ca e interesanta

  5. Am citit Amurd dupa Interviu cu un Vampir al lui Anne Rice. Sincer nu m-a impresionat cu nimic. Are cateva elemente dragute pierdute intr-o mare de elemente care nu m-au impresionat deloc.

  6. WOW cred ca acesta este singurul blog pe care vad o recenzie a seriei twilight felicitariii e pacat ca nu scriu mai multe bloguri pentru ca sunt niste carti foarte frumoase le-am citit si eu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s