Atingerea umbrei (AV 3)

Titlu românesc: Atingerea umbrei

Titlu original: Shadow Kiss

Autor: Richelle Mead

Editura: Leda

Pagini: 540

Link comandă:   Libris

 

 

Rezumat:

În ultimul semestru la Academia Sf. Vladimir dhampirii au sarcina de a proteja un moroi, timp în care sunt supuşi unor teste surpriză. Rose pică primul test, rămânând nemişcată datorită apariţiei unei fantome, însă la cel de-al doilea test câştigă lupta împotriva a 3 gardieni redutabili, prntre care se afla şi instructorul ei, Dimitri Belikov. Lissa îşi reia practica magiei spiritului împreună cu Adrian Ivashkov, însă consecinţele negative o afectează pe Rose. În momentul când  un număr mare de strigoi atacă Academia, Rose se decide să lupte alături de ceilalţi gardieni în echipă cu Christian Ozera, moroiul pe care ea trebuia să-l protejeze. Astfel Christian distrăgea strigoii dându-le foc, iar Rose şi ceilalţi gardieni îi omorau, însă chiar şi aşa unii gardieni au murit, iar 13 elevi au fost luaţi. În misiunea de salvare a elevilor, mai mor câţiva gardieni, iar Dimitri este transformat în strigoi. Astfel, cu câteva luni înainte de absolvirea Academiei, Rose abandonează şcoala şi pleacă în căutarea strigoiului Dimitri pentru a-l omorî, ştiind că înainte de a fi fost transformat, iubitul său ar fi preferat să moară decât să fie strigoi.

Aș reciti cartea?

Da. E seria mea preferată de cărți, deci sigur că a reciti oricând această serie

Advertisements

One thought on “Atingerea umbrei (AV 3)

  1. Hhhmmm. Acum când citesc recenziile tale, parcă mi se face dor de seria aceasta și cred că de săptămâna viitoare o să mă apuc să le recitesc 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s